Un pastor și un membru al comunității, arestați și apoi uciși de armata birmaneză

William, un pastor din statul Chin, Myanmar, și un alt creștin, Pu Nam Ceu, au fost arestați de soldații armatei din Myanmar pe 16 mai 2026 și, ulterior, uciși în timp ce se aflau în custodia armatei. Înainte de arestare, pastorul și-a trimis soția și cei cinci copii într-un oraș mai mare, unde erau relativ […]

William, un pastor din statul Chin, Myanmar, și un alt creștin, Pu Nam Ceu, au fost arestați de soldații armatei din Myanmar pe 16 mai 2026 și, ulterior, uciși în timp ce se aflau în custodia armatei.

Înainte de arestare, pastorul și-a trimis soția și cei cinci copii într-un oraș mai mare, unde erau relativ în siguranță, în timp ce el s-a întors în junglă, unde se ascundeau unii membri ai congregației sale, din cauza conflictului civil în curs. El nu a vrut să-și abandoneze membrii bisericii, mai ales pe cei mai vulnerabili și expuși pericolului.

Când soldații au găsit grupul, William și Pu Nam Ceu au fost arestați. Liderii creștini au încercat în repetate rânduri să obțină informații despre cei doi bărbați, dar nu au primit niciun răspuns.

Pe 26 august a avut loc o slujbă de pomenire în satul lor. Rugați-vă ca Dumnezeu să mângâie familiile acestor doi bărbați și să le dea curaj și înțelepciune creștinilor care continuă să slujească cu credincioșie în zonele afectate de conflict din Myanmar.