Noor, o femeie convertită de la islam la creștinism, care a fost nevoită să fugă de familie și trăiește ascunsă, are acum nevoie de un transplant de rinichi.
„Ea suferă de insuficiență renală, însă este suficient de tânără și de sănătoasă încât, dacă transplantul va avea succes, ar putea avea înainte multe decenii de viață activă”, a declarat un lucrător din prima linie.
Acesta a cerut rugăciune pentru ca Noor să primească un rinichi compatibil și pentru ca Dumnezeu să poarte de grijă nevoilor ei legate de locuință și de dreptul de ședere.
Noor și sora ei au devenit creștine după ce au fost profund dezamăgite de islam, în special de modul în care sunt tratate femeile. Când familia lor a aflat despre convertirea lor, cele două surori au fost maltratate și ținute captive într-o casă timp de 13 luni.
În cele din urmă, au reușit să scape și să fugă, însă nici până astăzi nu au găsit o locuință sigură și stabilă pe termen lung.
„Cele două femei au nevoie de pacea Domnului, care întrece orice înțelegere, pentru a nu trăi sub povara unei frici paralizante de răzbunarea familiei lor”, a spus lucrătorul.

