Creștini arestați în Somalia
Unsprezece creștini sunt în prezent arestați în regiunea semi-autonomă Somaliland din Somalia.
Cinci credincioși au fost arestați în 21 ianuarie, printre care o femeie din Etiopia și o familie cu un bebeluș nou-născut. În 25 ianuarie, când au fost aduși în fața instanței, celor unsprezece li s-a spus că sunt suspectați de răspândire a creștinismului, lucru ilegal în țara lor. Alți șase credincioși au fost arestați câteva săptămâni mai târziu, iar procurorul are la dispoziție 45 de zile pentru a investiga și depune acuzații. Între timp, alți creștini încearcă să fugă din țară, temându-se că toată rețeaua de biserici a fost descoperită. Un alt cuplu somalez a fost arestat în septembrie 2020 și deportat în Somalia, unde ar fi expuși riscului de a fi persecutați de extremiștii al-Shabaab. Să ne rugăm pentru eliberarea celor arestați, pentru credincioșii care sunt speriați și înțelepciune pentru liderii bisericii din Somalia.

