Creștină Fulani bătută și respinsă de familie
Jelem este o tânără Fulani din vestul Africii care și-a dat viața lui Hristos în anul 2020. Când familia ei i-a descoperit noua credință, au hărțuit-o, au bătut-o și în cele din urmă au renegat-o. Jelem s-a mutat acum cu un unchi, iar un pastor local o ajută să își finalizeze studiile. Ea le-a spus slujitorilor din linia întâi că, deși uneori abia reușește să se descurce în situația actuală în care se află, ea speră să poată urma un colegiu biblic după ce termină școala. Să mijlocim pentru ca Jelem să rămână credincioasă în mijlocul suferinței și respingerii experimentate. Să ne rugăm ca ea să poată arăta dragostea lui Hristos membrilor familiei ei Fulani și ca aceștia să ajungă să-L cunoască pe Isus ca Mântuitor și Domn.


