Autoritățile supraveghează o biserică neînregistrată
O biserică neînregistrată din Oral, Kazahstan, a fost amendată după o intervenție a poliției, care a avut loc în luna ianuarie, iar autoritățile continuă să supravegheze biserica în mod regulat. Pe 8 ianuarie, poliția împreună cu autoritățile de la secretariatul de stat pentru culte au intervenit în timpul slujbei de Crăciun, ducând mai mulți membri ai bisericii la secția de poliție. Ei au amendat doi credincioși cu echivalentul unui salariu pe o lună. De atunci, un responsabil oficial este prezent la slujbe pentru a monitoriza adunările bisericii. În ultimele șase luni, a fost aceeași femeie, care stă în spate și înregistrează întâlnirile. De asemenea, numără câți oameni sunt prezenți și îi urmărește pe fiecare. „Lasă-o să vină și să asculte Cuvântul lui Dumnezeu”, a spus un membru al bisericii. „Nu îi permitem să înregistreze, dar tot o face.” Un alt pastor, din altă parte a Kazahstanului a spus că era ceva obișnuit ca autoritățile să monitorizeze slujbele bisericilor, dar acum se întâmplă mai rar. Să ne rugăm pentru această femeie care monitorizează biserica din Oral, să fie atinsă de Evanghelie.


